Cad .. simt cum sufletul meu gol ma trage in jos in loc sa ma ridice …
Cad si ma cufund in negura gandurilor nepermise, deloc optimiste.
Simt ca pamantul mi-a fugit de sub picioare,
Si ma regasesc doar cand stau si ma privesc in mare.
Inima-mi sfasiata, urla … ` Iti striga numele `…
Insa tu, nu vrei sa mai rostesti… la meu nume;
Dezamagirea ma imbratiseaza, si ma duce cu gandul departe…
Tot mai departe, si imi doresc sa-mi ajung din urma desaga de sperante.
Fug, toate-mi fug din minte, si ajung sa ma exprim fara cuvinte,
Dar cine sa ma auda, cine sa ma asculte ? …
Cand tu …deja esti departe, si cu gandul inainte..
Pleci departe, te indepartezi … si nu vrei sa ma mai urmezi.
Imi este frica, imi este frica de o viata linistita,
De o viata anosta, simpla… si cu o inima ciutita.
Mi-e frica de mine, de tine, de noi… de voi toti.
Imi este frica sa mai sper…pentru ca speranta este dureroasa.
Stiu, stiu… speranta moare ultima….am auzit…
Insa nu si atunci cand este greu de urnit…
Atunci cand… nu mai esti iubit sau chiar dorit.
Insa inca mai am, un strop de speranta… insa doar un pic.
Nu mai am timp sa mai traiesc, sa mai respir…sa mai doresc …
Dorinta, ce cuvant placut urechilor, dulce buzelor si … pasional, sufletului..
Vreau sa iubesc, vreau sa ` TE IUBESC`… doar la asta ma gandesc…
Insa, primesc…doar un refuz extrem de sec.
